Doar simpla rostire a cuvantului "cancer" ne infioara . Diagnosticarea cu acesta teribila maladie aduce dupa sine disperare , frica , resemnare , furie.....
Si totusi nu intotdeauna !
Am vazut de curand un film ce prezenta viata unui tanar , care in urma unui cancer la genunuchi ramane invalid .

Ce face tanarul respectiv ? Ar fi putut sa stea sa-si planga de mila ; ar fi putut sa fie furios pe viata , pe lume , pe ingerul sau pazitor ; ar fi putut ........Si totusi el alege sa lupte . Porneste intr-un maraton epuizant , alearga pana la epuizare peste 3000 de mile pentru a-si sensibiliza semenii , adunand bani ce urmau sa fie folositi in alinarea suferintelor celor ce sufereau de cancer . Sa stai pe marginea drumului si sa privesti un tanar alergand intr-un picior , ascunzandu-si suferinta in spatele unui zambet minunat poate fi , sau ar trebui sa fie pentru noi toti , dureros . Noi cei care traim egoist , cheltuindu-ne energia in dispute puierile ar trebui sa ramanem doar o secunda tacuti si sa incercam sa auzim strigatul celor ce sufera in tacere agatandu-se cu disperare de fiecare secunda in plus . Ar trebui sa invatam de la ei , cei ce stiu sa-si traiasca frumos ultimele clipe , sa pretuim viata , s-o respectam respectandu-i pe cei din jur . Trebuie sa fie cumplit ,dincolo de orice inchipuire sa stii cu certitudine ca esti pe moarte . Este cumplit dincolo de orice inchipuire sa ai pe cineva drag prins in ghearele mortii si sa nu poti face nimic . Baiatul despre care vorbem al inceput se numea Terry . Era urmat pretutindeni de familia sa , sustinut , incurajat , iubit . Durerea lor era aproape palpabila ! Puterea lui era coplesitoare ! Atunci cand a simtit ca nu mai poate s-a retras promitind ca dupa ce se va trata din nou va reveni si asa a facut . A murit la 23 de ani lasand in urma sa mii de suflete al caror "multumesc" i-a luminat sigur drumul spre rai . A reusit sa adune o suma fabuloasa si fundatia ce-i poarta numele continua si astazi munca sa . Si totusi a murit imi ve-ti spune ! Ei da , a murit ...sau poate nu ......A trait intens cei 23 de ani ; a dat o lectie de viata dureroasa pentru cei ce nu stiu sa traiasca frumos ; a reusit sa insufle curaj atunci cand traia si o face in mod sigur si acum dupa moarte .
A terminat invingator cursa vietii pentru ca s-a oprit atunci cand a dorit , a facut totul discret cu o demnitate in fata careia cei mai multi dintre noi ar trebui sa stam in genunchi .
Terry a oferit o lectie tuturor nu numai celor bolnavi de o maladie incurabila . Este normal ca in decursul vietii sa ne confruntam cu situatii care sa ne sperie -trebuie doar sa nu uitam ca putem lupta ; este normal sa fim furiosi cand un necaz ne loveste - trebuie doar sa sa stim ce sa facem cu acea furie . Si daca totul merge bine si viata ne este frumoasa , este normal sa ne oprim o clipa si sa ascultam cu atentie : poate cineva , tocmai trece pe langa noi alergand usor cu un picior amputat , zambind timid si privindu-ne in ochi . Nu-i intoarce spatele !
Intinde o mana alergatorului tacut , adu un zambet intr-o lume guvernata de termene limita si de lacrimi !