aplaudati si plangeti

26.10.2007……….astazi a murit Nicolae Dobrin ! Dumnezeu sa-l odihneasca in pace !
Ce a fost el pentru fotbal ? A fost lumina ce dansa frenetic printre adversari , a fost sclipirea ce transforma un meci anost intr-un foc de artificii , a fost siguranta , a fost dansul ce hipnotiza , a fost……..
Intre Dobrin si fotbal a fost o poveste de dragoste in care ei , cei doi capriciosi parteneri isi faceau permanent declaratii de iubire fierbinte , navalnic , cu “ nabadai “ .
Au fost tradari ? fotbalul nu a tradat niciodata ! Doar oamenii s-au erijat in judecatori supremi ! Acum ca EL nu mai este , simt mai pregnant ca oricand durerea si frustrarea absentei impuse de la mondialul din Mexic . Poate ca D-zeu va oferi undeva intr-un univers paralel , acolo departe unde nimeni nu stie ce este , daca este sau cum este , sansa unui meci –macar a unui meci- in care din pacate noi nu vom putea fi spectatori .
Dobrin juca fotbal pasional asa cum danseaza dansatorii de tango , vibrand si traind cu fiecare fibra a corpului frumusetea acestui sport . A fost iubit de toti dincolo de culori si rivalitati , a fost al nostru al tuturor si cu adevarat doar al fotbalului .
Va rog frumos aclamati faclia ce pleaca arzand , salutati OMUL : Nicolae Dobrin

ganduri

Desi m-am nascut toamna nu am avut niciodata afinitati deosebite pentru acest anotimp. Totul in jur este asa trist , obosit..........Sunt o fire melancolica dar, doar toamna aceasta stare este asociata cu tristetea . Drumul este pustiu si tacut . Din cand in cand doar frunzele galbui plutesc pentru a se aseza tacute si triste in covorul lipsit de viata ce acopera pamantul . Pomii par stingheri ca niste baietani prinsi dezbracati la scaldat de un card de fete . Sintem intr-o continua asteptare , este miezul zilei si totusi parca negura nopti nu se da batuta iar noi , privim spre cer asteptand in zadar sa primim energie de la razele soarelui . Pe cer stolurile de pasari calatoare parasesc meleagurile ce le-au oferit caldura si hrana pe timp de vara alergand grabite dupa razele binefacatoare ale soarelui. Dintr-o data stropii reci de ploaie izbesc pamantul iar noi privim de dupa perdele zgribulindu-ne fara sa vrem . Daca vara toata natura - si noi impreuna cu ea - se deschide pentru a primi seva ploii , acum totul incearca sa se ascunda asemeni unui arici ce simte pericolul . Casele par niste femei cu broboadele ridicate , ascunzandu-si feresterele pana mai ieri larg deschise. Si totusi este de ajuns o raza firava de soare pentru ca totul sa vibreze din nou! Probabil ca asa functioneaza totul : un zambet , o raza de soare, o vorba buna si viata este mult mai frumoasa , greutatile dispar ..........Un zambet pe care de cele mai multe ori il tinem ascuns din motive mai mult decat egoiste , mai mult decat meschine .
Sunt oameni care nu pot trai decat scrasnind din dinti , oameni frustrati ce-si ascund slabiciunile in spatele fortei fizice folosita doar in fata celor ce nu au cum sa riposteze . In viata ne confruntam cu zeci de situatii grele . De fiecare data D-zeu ne pune in fata o problema si alaturi de ea ,poate nu la " vedere" , calea de rezolvare . Depinde doar de noi sa o gasim , depinde doar de noi sa vrem sa o gasim in primul rand .

tot timpul capul sus!

Nu intotdeauna ne merge " ca pe roate " .......nu tot timpul putem spune ca viata noastra decurge asa cum ne dorim . Deziluziile si esecurile fac parte din viata , important este sa stim cum sa le gestionam . Orice problema are cel putin o cale de solutionare , important este sa iesim cat mai repede din starea de disperare si enervare care ne cuprinde . Nici o problema nu se rezolva de la sine . Daca ramanem cantonati in starea aceea de disperare , lacrimi , nervi.......nu vom face decat sa prelungim si sa agravam starea de rau . Trebuie sa ne ridicam cat mai repede , sa incercam sa gasim solutii . A fi puternic inseamna inainte de toate a-ti cunoaste limitele dar si a fi constient ca intotdeauna avem resurse mai multe decat credem.

Poate parea patriotism desuet ;poate parea o prostie ; poate parea un moft …Si totusi sambata , vizionand un spectacol folcloric la televizor am fost teribil de emotionata . As fi vrut sa fredonez in acelasi timp cu artistii dar nodul din gat nu mi-a dat voie . Nu as vrea sa va ridicati ochii in tavan! Vreau sa fiti sinceri si sa-mi spuneti chiar nu v-ati infiorat niciodata auzind muzica populara romaneasca ? Chiar niciodata sufletul nu v-a dansat infiorat de minunatia acorurilor populare? Avem un folclor fabulos si orice am face acolo, departe pe meleagurile straine pline de “bogatie” este de ajuns sa auzim cateva acorduri de muzica populara pentru a simti golulul pe care departarea l-a adus in sufletul nostru.