pentru tine , fratele meu

Nu stiu de ce , nu am nici o explicatie pentru asta , mi-as fi dorit tare mult sa-ti cant la nunta ... Au trecut ani multi de-atunci , nu ti-am cantat niciodata dar am plans la inmormantarea ta , am jelit spundu-ti in gand ceea ce nu ti-am putut spune niciodata cu voce tare atunci cand traiai . Atat cat ai trait am incercat tot timpul sa capat aprecierea ta , sa ma ridic la inaltimea pretentiilor tale , sa nu te dezamagesc...acum ca nu mai esti fac acelasi lucru : ma surprind intrebandu-ma ce ai zice sau ce ai face intr-o anume situatie . Ne certam des si ieseau scantei ! Nimic nu valora mai mult pentru mine decat parerea ta ! Paradox ? Nu , pur si simplu erai , esti fratele meu si asta explica totul .
Am aflat intamplator ca esti bolnav si din acea zi ca intr-un tobogan cumplit al durerii si al suferintei am sperat , am plans , am crezut si apoi m-a cuprins desnadejdea....Mainile intinse implorand un ajutor , speranta ....si apoi tacere. Ai tacut pentru ca nu mai putei vorbi? Ai tacut pentru ca nu mai vroiai sa vorbesti ? Nu voi sti niciodata. Stiu doar ca eu n-am avut curajul nici macar atunci , cand taceai , sa-ti spun ce mult ai insemnat pentru mine , ce mult vei insemna totdeauna .
Am stat langa tine tot timpul dar nu si atunci cand ai murit...
Nu trece zi fara sa-ti vorbesc sau sa-ti cant. Vin sarbatorile si niciodata nu vor mai fi la fel fara tine . Nu stiu daca iti placeau colindele dar, toate pe care le cant sunt pentru tine , fratele meu .

Noi romanii suntem intradevar un popor fascinant ! Suntem asa disperati sa fim acceptati " in lumea buna " ( care intre noi fie vorba are neajunsurile si problemele ei ) incat ne comportam ca si cum ne-am fi nascut cu un handicap insurmontabil ce ne situeaza din start cu multe trepte mai jos decat semenii nostri .
Da ! Avem handicapul anilor de comunism , ani ce au degradat totul . Avem handicapul ca e sau nu e cazul , noi ne punem cenusa in cap. Avem handicapul ca am fost atatia ani " inchisi " incat in libertate nu am stiut ce sa facem si am calcat in picioare principii , reguli , credinta . Vorbim mult si patimas despre lucruri de nimic dar " o dam pe dupa visin " daca trebuie sa spunem simplu : "da !" sau "nu !"
Ne autoironizam , dam cu noi de pamant , luam atitudine.........si in secunda imediat urmatoare scuipam , mancam seminte , injuram , aruncam gunoiul alaturi si nu in cos.....Nimicuri !????? Descurcareti , usor adaptabili , inteligenti , capabili oricand sa facem din c....t bici si sa mai si trosneasca.....Hoti , smecherasi , violenti , betivi ...Parca uneori imi vine sa ma intreb : nu cumva suntem un popor nomad venit de nicaieri anume ?

Aseara Steaua a pierdut al treilea meci in Liga Campinilor ........
Dincolo de jocul slab ,lipsa totala de determinare .........si alte lipsuri , multe alte lipsuri ale jucatorilor , m-a surprins modul in care cei doi comentatori au ales sa ne " vorbeasca " despre meciul ce tocmai se desfasura . Poate ca evolutia jucatorilor era dezamagitoare dar "luatul la misto" era , sau cel putin eu asa stiam , apanajul " smecherilor " . Atunci cand deschidem televizorul ne asteptam ca cei ce ne vorbesc sa fie deasupra "fenomenului stradal " cel putin in ceea ce priveste formularea ideilor daca nu si in continutul lor .
Poate gresesc ?!

Atunci cand esti parinte simti totul altfel . Orice potential pericol pentru copilul tau terbuie indepartat neaparat si cat mai repede cu putinta . Suntem atat de speriati incat incercam sa cream in jurul lor un fel de " vid de pericole" angajandu-ne intr-o lupta neincetata , uitand ca si copii trebuie sa faca propriile lor greseli , sufocandu-i cu grija noastra . Atunci cand se revolta nu observam sau refuzam sa recunoastem ca greseala este a noastra .
Daca am reusi sa strecuram in grija ce le-o purtam un gram de incredere , un strop de independenta si doar o particica de intelegere ....... Dorim de la ei perfectiune in toate si atunci cand nu o ating sunt tentati sa cosmetizeze realitatea tocmai pentru a nu ne supara.
Si ca un ultim gand pe ziua de azi , cred ca ar trebui sa scoatem din vocabularul nostru : "sa-mi faci tu mie una ca asta !?"

Ziua de 30 octombrie va ramane pentru toata viata mea ca o borna de hotar , marcand inceputul unui " ceva " despre care deocamdata nu pot spune decat ca este rana vie ce-mi sangereaza in fiecare clipa . Este de departe cea mai dureroasa zi din viata mea ; este de departe cea mai puternica lovitura pe care am primit-o vreodata , naucitoare si parca ireala .